APMA trebuie să se audă pentru a putea fi ascultată!

În activitatea de peste un deceniu a APMA ne-am străduit să reprezentăm cât mai bine interesele breslei la cel mai înalt nivel, negociind cu reprezentanții tuturor autorităților cu putere de decizie în sistemul medical. Deși reușitele noastre sunt cuantificabile, am observat că în timp, indiferent de cine s-a aflat la putere, o serie de probleme s-au perpetuat dincolo de culoarea politică. Am întâmpinat și subfinanțare și lipsă de respect și discriminare și mai ales multă incompetență și voluntarism anarhic. Complexul mesianic al funcționarului român care se vede cu pâinea și cuțitul în mână nu este egalat decât de lipsa lui de cunoștințe.

Din păcate, ca o contrapondere absurdă, mulți dintre medicii de ambulator preferă să se limiteze la munca din cabinete, iar civismul și implicarea se opresc la o mică petiție on-line, dacă cineva se obosește să o compună. Un meme pe Facebook are mai multă valoare decât o asumare de poziție, decât ieșitul la un miting, decât o semnătură pe un document cu număr de înregistrare la o Registratură.

Colegiul Medicilor din România se înfundă tot mai adânc în irelevanță. Evită implicarea, discutarea problemelor reale ale breslei. Preferă abordări lăturalnice, părtinitoare.

În ultimele luni am constatat tot mai des de ce este nevoie de Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator. Am încercat să ne menținem vii, să spunem direct ce credem, să reacționăm atunci când e nevoie, să generăm noi teme de discuție pentru autorități. Dar, ca să fie o forță, APMA are nevoie de reprezentativitate prin membrii cotizanți, care prin puterea grupului pot deveni o voce tot mai puternică, încât să fie auzită fără a putea fi ignorată. Dar avem nevoie de resurse pentru a vă reprezenta – 1 leu pe zi, cât este azi cotizația nu este mult. Dar poate face diferența între un leu și o lebădă mută.

Dragi colegi, fiți alături de noi. Așezați-vă în rândurile noastre. Nu vrem să atacăm pe nimeni, în niciun caz pe colegii noștri de diverse specialități, dar ”dacă vrei pace, pregătește-te de război”. Nu APMA stabilește valoarea punctului, nu APMA scrie Contractul Cadru, nu APMA rescrie Legea 95. Dar APMA poate negocia, reprezenta, propune.

APMA trebuie să se audă pentru a putea fi ascultată!

APMA sunteți de fapt voi, toți medicii din țară, indiferent de specialitate. APMA există pentru voi și prin voi. Împreună suntem mai mult decât o forță!

Dr. Cosmin Alexandrescu

Președinte APMA