Comunicat, 11 decembrie 2019

Astăzi, cu o întârziere de o oră datorată conferinţei de presă pe tema rezidenţiatului a avut loc întâlnirea dintre delegaţia APMA condusă de domnul preşedinte dr. Cosmin Alexandrescu, însoţit de doamnele doctor Irina Bantaș, Cristina Dragnea, Matilda Zăvoianu şi Cristiana Chiciorea, şi domnul Ministru Victor Costache însoţit de domnii Horaţiu Moldovan, secretar de stat şi Andrei Baciu, consilier.

 

Problemele abordate au fost cele care afectează funcţionarea normală a ambulatoriului de specialitate, probleme acumulate în timp şi rămase nerezolvate, ambulatoriul de specialitate fiind frumoasă ignorată din sistemul de sănătate din România.

 

S-au discutat într-o atmosferă destinsă probleme extrem de serioase, cum ar fi: discriminarea medicilor specialişti în ceea ce priveşte valoarea punctului, circuitul pacienţilor pe traseul medic de familie – medic specialist – spital, necesitatea ca asociaţiile profesionale şi patronale să fie parte la negocieri şi nu doar consultări în ceea ce priveşte contractul cadru şi normele acestuia, precum şi numeroase alte probleme pe care le găsiţi în materialul alăturat. S-a convenit continuarea discuţiilor într-un format mai larg, care să cuprindă şi reprezentanţi ai CNAS, medicilor de familie, etc.

 

Reprezentanţii ministerului Sănătăţii şi-au arătat disponibilitatea către rezolvarea majorităţii aspectelor prezentate, chiar dacă unele dintre ele exced competențele stricte ale MS, fiind nevoie de modificări legislative în Parlament.